T H E    E X P E R T S

Phone

+4031.4327.293

valentin-mircea

Domenii de specializare:

  • Dreptul Concurenței
  • Dreptul Comunicațiilor
  • Dreptul Energiei
  • Drept Farmaceutic

Pregătire Profesională

Dl. Valentin Mircea are o experiență îndelungată ca avocat de drept al afacerilor în firme de talie internațională – KPMG și Sinclair Roche & Temperley, precum și o experiență de aproape 5 ani în administrația publică, ca Membru al Plenului din 2009 și din 2011 şi Vice-Președinte al Consiliului Concurenței.

Dl. Mircea a finalizat recent un doctorat în dreptul concurenței în cadrul Universităţii București și este în prezent unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați experți din România în dreptul concurenței și în domeniile reglementate, cum sunt comunicațiile, media, domeniul farmaceutic și cel energetic.

În perioada 2010-2011 Dl. Mircea a condus colectivul de lucru care a redactat modificările substanțiale aduse la Legea Concurenței și la normele de aplicare a acesteia.  În intervalul 2011-2012 Dl. Mircea a participat la redactarea noii legi a concurenței din Republica Moldova.

Cariera

  • Avocat Senior la KPMG România: 1997-1999
  • Asociat Senior la Sinclair Roche & Temperely/Stephenson Harwood: 1999-2003
  • Partener fondator al Casei de avocatură Mircea și Asociații: 2003-2009
  • Membru al Plenului: 2009-2013
  • Vice-Președinte al Consiliului Concurenței: 2011- 2013
  • Coordonator al Centrului de Studii în Dreptul Concurenței din Universitatea București: 2011-2013
  • Partener fondator al Casei de avocatură Mircea și Asociații: 2014-prezent.

Studii

  • Doctorat în drept civil-dreptul concurenței la Universitatea București: 2009-2013
  • Diplomă de studii generale a Universității Sorbonne Pantheon-Assas: 1995-1996
  • Universitatea București – Facultatea de Drept: 1992-1996

Publicaţii

  • Legislația Concurenței. Comentarii și explicații, Editura C.H. Beck, 2012.
  • Legislația concurenței, culegere de legislație în seria ”La Zi”, Editura C.H.Beck, București, 2012 (coordonator).
  • Rolul Curții Constituționale a României în garantarea funcționării economiei de piață, în volumul ”Repere actuale din jurisprudența Curții Constituționale”, coordonator Lector Universitar Dr.Silviu Gabriel Barbu, Editura Indaco, București, 2012, pag.105-111 (co-autor).
  • Competition Law – Comparative Private Enforcement and Collective Reddress across the EU, editată de Profesor Barry Rodger de la Universitatea Strathclyde din Glasgow, editura Wolters Kluwer, 2014.
  • Peste 30 de articole în publicații academice și de afaceri.

Domeniile in care activam

  • Dreptul Concurenței
  • Dreptul Telecomunicatiilor si Media
  • Dreptul Energiei
  • Drept Medical și Farmaceutic
  • Achiziţii Publice şi Parteneriate Public-Private (PPP)
  • Drept Societar, Achiziţii si Fuziuni
  • Dreptul Muncii
  • Dreptul Proprietăţii Intelectuale
  • Litigii şi Arbitraj