“În economia de piață, să trăiești bine înseamnă, înainte de toate, să muncești bine. Trebuie să înțelegem această idee simplă, căci numai astfel vom reface șansele dezvoltării economice a României“[1].

Orice lider politic vine la putere purtat de valuri de speranta, in care se amesteca tot atatea asteptari din partea celor care si-au dat votul. Chiar daca atributiile directe ale Presedintelui Romaniei nu ofera instrumente directe pentru influentarea politicilor economice, istoria recenta a Romaniei ne arata ca in ultimii 25 ani toti presedintii Romaniei au avut un cuvant de spus si au influentat, in bine sau in rau, actiunile si strategiile autoritatilor publice cu atributii specifice in aria economica.

Dintre toti presedintii de pana acum, recentul ales Klaus Iohannis se remarca deja printr-un set de principii si idei privind viitorul economiei Romaniei, cuprinse in a sa autobiografie – ”Pas cu pas”. Am cumparat si eu acest deja best-seller si am inceput – recunosc – cu sfarsitul lucrarii, acolo unde sumarul imi arata ca se afla ideile dlui. Iohannis in materie economica. Cu aceasta ocazie am constatat ca noul presedinte are convingeri solide si mai ales sanatoase (adica, pro-piata) in materie economica.

Ideile economice ale lui Klaus Iohannis sunt cu adevarat de dreapta. Nu am constatat existenta unui program economic personal si functional la niciun alt presedinte al României, nici in cadrul unor lucrari scrise de acestia si nici in activitatea lor practica.

Ion Iliescu si-a pus amprenta, din pacate, asupra economiei romanesti dar nu se poate spune ca avea un adevarat program economic. Iliescu s-a manifestat prin franarea proceselor necesare de reforma si a demonstrat nostalgie si atasament fata de economia controlata de stat. Acesta vedea economia de piata in forma unui “hibrid” irealizabil (va amintiti, cu siguranta, de “modelul suedez” si alte modele asemanatoare). Ion Iliescu ramane in istorie pentru marile intarzieri cauzate reformei economice si prin favorizarea asa-zisului ”capitalism de cumetrie”, inca foarte prezent in economia Romaniei. Dupa Ion Iliescu, Emil Constantinescu a fost mai degraba un presedinte pasiv, fara rezultate notabile nici in zona economica. In sfarsit, Traian Basescu a avut meritul de a sesiza cateva din problemele structurale ale economiei romanesti si chiar de a propune si de a sustine cateva reforme indraznete. Traian Basescu si-a concentrat interesul asupra unor puncte dureroase si a sesizat corect multe dintre tarele economiei romanesti, dar nu se poate spune ca a avut o abordare sistematica a tuturor aspectelor care ar trebui schimbate in cadrul acestei.

In conditiile de mai sus mandatul dlui Klaus Iohannis incepe, aparent, sub cele mai bune auspicii, inclusiv un capital urias de incredere, elementul absolut necesar pentru a promova reformele structurale foarte necesare.

Desigur, bunele auspicii nu sunt garantii ca la finalul a 5 ani (poate 10 ani) de mandat ai dlui Iohannis economia Romaniei va fi acolo unde potențialul și resursele o pot duce. Efortul care trebuie realizat este demn de muncile lui Hercules la Grajdurile lui Augias: de 25 ani se tot “reformeaza” dupa ureche, impulsuri de moment si interese individuale sau de grup. Economia Romaniei arata ca o cladire realizata din bucati mai mari si mai mici, cu crapaturi peste tot si care se inclina la cea mai mica furtuna financiara izbucnita pe pietele internationale. Intelegerea adevaratelor probleme si a solutiilor – care de fapt nu sunt prea complicate – si interesul pentru aplicarea solutiilor sunt la un nivel redus in elita politica societatea romanesca.

Câteva mostre de gandire lucida, nemteasca, din partea dlui Klaus Iohannis sunt numai bune pentru a demonstra ca intr-adevar acesta este in posesia unui set de convingeri corecte si sanatoase despre functionarea economiei:

”Degeaba vrem sa realizam lucruri mari daca nu avem banii nostri. Ca sa avem banii nostri, trebuie sa avem o economie puternica. Este o ecuatie extrem de simpla”. Iar ecuatia continuă: ”Economie puternică ai dacă deții o clasă de oameni de afaceri care sunt suficient de puternici”. Este o explicatie simplă, matematică și riguros exactă!

O altă idee: ”Treaba statului este sa pastreze un cadru, sa pastreze ordinea, sa aiba grija sa existe o competitie sănătoasă. Nu cred că este treaba statului să fie acționar unic sau aproape unic la o serie de firme care pot functiona cu siguranta mai bine fiind în mână privată”.

Dl.Iohannis observă corect că ”În România salariile sunt mici, în timp ce costurile cu forța de muncă sunt mari. Acesta este paradoxul unei poveri fiscale sufocante asupra muncii” (deci nu pot exista creșteri de salarii fără reducerea poverii fiscale) și consideră că ”ar fi imperios necesar ca politica fiscală să conducă politica bugetară, și nu invers”. Dl.Iohannis crede, cu alte cuvinte, ca statul trebuie să se întindă cât îi este plapuma si nu sa tragă de plapumă până se rupe.

Dl.Iohannis observă, în autobiografia sa, că birocrația din România a atins cote pandemice si că ”Obiceiul nefast al statului român de a întreține pelerinajul investitorilor și al contribuabililor pe la ghișee trebuie eliminat definitiv”. Foarte bine zis, deși birocrația asta s-a dovedit o pandemie dezvoltată pe o tulpină foarte rezistentă și capabilă de regenerare, căreia nicio guvernare a României nu i-a venit de hac. Pe de altă parte, trebuie spus că niciun guvern de până acum nu a părut că vrea să abordeze frontal problema birocrației.

Este bine ca dl.Iohannis puncteaza, in autobiografia sa cateva dintre problemele de fond si de atitudine care fac din economie cheia de bolta a unei Romanii a lucrului bine facut. În continuarea si in completarea celor scrise de domnia sa, îmi permit să formulez câteva sugestii pentru câteva reforme structurale, absolut necesare.

Astfel, principiul fundamental de la care trebuie sa plece reforma economia României este acela al reducerii implicarii statului in economie, atat prin companiile pe care le detine, cat si prin reglementarile emise. Mai ales aceasta a doua latura este un mare obstacol in calea dezvoltarii libere a afacerilor. Intreprinzătorii din Romania sunt campionii fara voie ai unei adevarate curse cu obstacole, formate din mii si mii de norme, conditii si obligatii. Multe, mult prea multe dintre acestea sunt fie inutile, fie excesive, fie devin daunatoare printr-o formulare sau aplicare defectuoase. Paradoxul acestei situatii este, in acelasi timp, un urias deficit de respectare a regulilor și principiilor de functionare ale economiei, o situatie numita in drept sub titulatura de ”anomie”. Ca și anemia, al carei paronim este, anomia inseamna ca in societate exista un deficit de respectare a normei legale care duce la slabirea oranismului social si poate efecte devastatoare, letale asupra acestuia.

Asa ca trebuie sa analizam ce norme si obligatii sunt intr-adevar necesare, costurile pe care le suporta intreprinzatorii pentru a asigura respectarea lor si care norme trebuie sa ramana pana la urma pentru a asigura functionarea optima a economiei. Demersul este desigur, urias, iar paralela cu muncile lui Hercule, folosita mai sus, este in egala masura aplicabila. Dar este un demers posibil.

Un proiect-pilot in acest sens a fost lansat recent in Romania, cu asistenta tehnica directa a diviziei de concurenta a celui mai prestigios club de state cu economii functionale de piata – Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (OECD). Construit pe modelul unui proiect similar derulat de OECD in Grecia, demersul are in vedere realizarea unui inventar al intregii legislatii din trei sectoare economice – transporturi, constructii de drumuri si retail – urmata de evaluarea impactului acesteia asupra functionarii acestor sectoare si, la final, de eliminarea normelor inutile sau daunatoare pentru sanatatea celor trei sectoare. Mai mult, Consiliul Concurentei deruleaza, din 2012 un proiect chiar mai ambitios, de realizare a unui inventar al tuturor monopolurilor, drepturilor speciale și privilegiilor care inca sunt rezervate prin legislatie unor companii, in toata economia Romaniei. Este un proiect pe care l-am initiat pe vremea cand activam in cadrul Consiliului Concurentei si care are scopul de a pune in lumina zonele in care economia este tinuta, motivat sau doar din obisnuinta sau interese de grup, in afara zonei concurentiale, singura in masura sa asigure maxim de eficienta si beneficii pentru societate. Dupa identificarea zonelor albe pentru concurenta, Consiliul Concurentei ar urma să evalueze impactul monopolurilor si drepturilor exclusive asupra economiei si posibilitatea ca anumite zone sa fie aduse in jocul concurential. Ar urma ca monopolurile si drepturile exclusive sa ramana strict limitate la zonele unde acest lucru este impus de legitati economice – monopolurile ”naturale” – rețeaua de cale ferată, rețelele de distribuție de gaze naturale sau electricitate etc – sau de motive majore de real interes public – anumite servicii publice.

Toate celelalte zone ar trebui să fie deschise către concurență și lăsate să funcționeze în regim de piață. O astfel de abordare se poate aplica și în cazul multor servicii publice: dacă o activitate extrem de importantă cum este punerea în executare a hotararilor judecatoresti a putut fi incredintata unui corp profesional care functioneza in regim privat, de ce asistenta medicala nu ar putea fi asigurata in principal prin intermediul furnizorilor privati, finantati la randulor lor de fonduri de sanatate private? Desigur ca se poate.

O a doua linie de actiune ar trebui sa fie stimularea aparitiei si dezvoltarii de noi companii. Dinamica unei economii vine din dinamica companiilor care activeaza in cadrul acesteia iar firmele mici si mijlocii se dovedesc adesea mult mai inovative si curajoase in adoptarea de tehnologii noi si punerea pe piata de noi produse. Presedintele ales este, de altfel, adeptul declarat al modelului economic german, bazat tocmai pe IMM-uri in mai mare masura decat pe marile conglomerate. Economia Statelor Unite ale Americii ar putea sa fie un alt bun exemplu, prin usurinta cu care afacerile se infiinteaza si se pot dezvolta, la un nivel superior oricarei tari din Uniunea Europeana. Ar fi timpul si ar fi bine ca intreprinzatorii care doresc sa realizeze ceva in zona de mare potential a economiei digitale, de exemplu, sa gaseasca un teren fertil de dezvoltare si in Romania, nu doar in zonele aride din Sillicon Valley.

In al treilea rand, este esential ca reforma structurală a economiei României să fie acceptată și sprijinită de cât mai multe forțe politice și de către o cat mai mare parte a societatii romanesti. Rezistenta la nou va fi mare: ne-am obișinuit cu cele mai rele lucruri, preferand sa gasim solutii individuale rapide, prin evitarea cu totul a obligatiilor sau, chiar si mai rau, prin abandonarea cu totul a dorintei de dezvoltare si a initiativei. Rezistenta la schimbare va fi mare mai ales pentru ca va lovi in interese particulare si in sinecuri care nu sunt doar ale catorva potentati ci pot implica categorii mai largi. Trebuie, deci, identificate problemele si solutiile pentru acestea, intr-o actiune coordonata, iar apoi solutiile trebuie inglobate intr-un pact national de reforma si dezvoltare, care sa devina obligatoriu pentru orice guvern.

Competitia electorala ar trebui sa se schimbe si ea de la cine da mai multe cadouri si favoruri la cei care fac mai mult pentru ca oamenii care muncesc bine sa poata sa faca acest lucru in conditii favorabile si sa se bucure – si ei si societatea in ansamblu, de rodul muncii. Asta ar insemna si o reforma substantiala a sistemului politic, care tolereaza, intretine si uneori chiar beneficiază de pe urma economiei, așa cum este construită în prezent. Reforma economică și reforma politică merg mână în mână, așa că cele două trebuie realizate în coordonare, ca cele două jumătăți ale drumului care trebuie să conducă România acolo unde ar putea să fie.

Autor: Valentin Mircea
publicat pe Contributors.ro

[1] Klaus Iohannis, ”Pas cu pas”, Editura Curtea Veche, 2014, pagina 199.