T H E    E X P E R T S

Phone

+4031.4327.293

Domenii de expertiza

  • Dreptul Concurenţei

    Antitrust – asistență în cursul investigațiilor și inspecțiilor inopinate, audit și programe de conformare cu regulile de concurență *(”competition compliance”), inclusiv monitorizarea activă a clientului, cursuri de training de specialitate
    • Dreptul concurenței neloiale.
    • Reglementările privind regimul ajutoarelor de stat.
    • Autorizarea concentrărilor economice.

    Mircea şi Asociaţii are una dintre cele mai bune echipe de experți în dreptul concurenței din România, condusă de domnul Valentin Mircea, un profesionist foarte apreciat, care a îndeplinit funcţia de membru al Plenului și de vicepreședinte al Consiliului Concurenței pentru o perioadă de aproape 5 ani. Domnul Mircea este, de asemenea, autorul principal al actualei Legi a Concurenței din România și a legislației secundare în acest domeniu. Domnul Mircea deține un doctorat în domeniul dreptului concurenței și este autor al mai multor cărți și articole în această materie, precum şi în domenii ca media, comunicaţii și energie.

  • Drept Societar, Achiziţii si Fuziuni

    • Redactare contracte.
    • Asistență privind proceduri administrative.
    • Înființare și restructurare de societăți comerciale.

    Domeniul fuziunilor și achizițiilor reprezintă o proporție semnificativă a domeniul nostru de activitate. Avocaţii noştri sunt lideri în fuziuni şi achiziţii, specializaţi în ample şi complexe tranzacţii naţionale şi internaţionale. Avem o experienţă deosebită în înfiinţarea şi achiziţia companiilor, de la negocierea contractului, la due-dilligence și restructurare.

  • Dreptul Energiei

    • Consultanță juridică, economică și tehnică.
    • Efectuarea de due-diligence reviews pentru noi unități de generare a energiei electrice.
    • Asistență privind reglementarea.

    Echipa de energie include avocați și ingineri calificați în domeniul energiei.

  • Drept Medical și Farmaceutic

    Mircea şi Asociaţii poate oferi asistenţă juridică într-un sector economic care se caracterizează printr-o extremă complexitate a activității, dar și de un număr mare de reglementări, aplicabile la aproape fiecare segment al acestui domeniu. Echipa de drept medical și farmaceutic include avocați, doctori și farmaciști.

  • Dreptul Muncii

    Dreptul muncii este un domeniu de specializare cu o îndelungată tradiţie la Mircea şi Asociaţii. Am asistat şi asistăm în continuare societăţi cu sute şi mii de angajaţi în gestionarea relaţiilor de muncă, pornind de la contractele individuale, la raporturile cu sindicatele şi cu autorităţile publice în domeniu. Într-un sector complex reglementat în favoarea angajatului, ne-am făcut un titlu de prestigiu în găsirea de soluţii care să conducă la flexibilizarea raporturilor de muncă şi la reducerea costurilor pentru angajatori.

  • Dreptul Telecomunicatiilor si Media

    • reglementări în domeniul telecomunicațiilor
    • reglementări în domeniul media.
    • reglementări în domeniile IT și tehnologie.

    Echipa de dreptul telecomunicațiilor este, de asemenea, condusă de domnul Valentin Mircea, un expert foarte respectat în acest domeniu. Echipa include un ansamblu unic de specialiști români și străini, avocați, economiști și ingineri, ce se bucură de o experienţă vastă în privința normelor legale aplicabile și de cunoștinte tehnice aprofundate.

  • Achiziţii Publice şi Parteneriate Public-Private (PPP)

    Firma de Avocatură Mircea şi Asociaţii este situată în vârful clasamentului firmelor de avocatură din România, cu privire la asistența juridică acordată în domeniul achizițiilor publice, un sector deosebit de tehnic. Echipa de Dreptul Achiziţiilor Publice este coordonată de doamna Cătălina Mircea, un avocat cu o experiență de peste 15 ani în acest domeniu.

  • Dreptul Proprietăţii Intelectuale

    Mircea şi Asociaţii, prin avocaţii şi colaboratorii săi, oferă asistenţă juridică în probleme legate de înregistrarea mărcilor comerciale şi industriale, în litigiile care se nasc în legătura cu acestea, precum şi în cazuri de concurenţă neloială, care au la bază încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală.

  • Litigii şi Arbitraj

    Cu ajutorul unei echipe de avocaţi cu o vastă experienţă în litigii, îi asistăm în mod eficient pe clienţii noştri în soluţionarea litigiilor lor de afaceri (inclusiv în materia arbitrajului şi în cazuri de insolvenţă), rata de succes de care ne bucurăm fiind de aproape 90%, în acest domeniu.